În sens larg, putem localiza temporal și spațial perioada medievală ca având loc între sec. V (luând ca referință anul 410 când Roma a fost cucerită de vizigotul din Dobrogea, Alaric) și sec XV în spațiul imperiului roman ținând cont că perioadele istorice sunt un construct social și cultural bazate pe înțelegerea posterioară a trecutului și sub rezerva că în anumite perioade se petrec o sumă de schimbări greu de cuantificat.

Schimbările în formele de organizare socială introduse de triburile germanice migrate în imperiul roman nu erau compatibile cu guvernarea centralizată ceea ce a dus la decăderea tuturor avansurilor introduse de romani: rețeaua de drumuri, apeducte, trasee comerciale, știință. Inevitabil, a însemnat și o decădere a artelor.

Migrațiile, epidemiile, foametea, dar mai presus de toate instabilitatea politică și-au pus amprenta asupra perioadei. Singura forță rămasă, capabilă să formeze o bază de unitate socială a rămas creștinismul, lucru valabil și în zilele noastre. Astfel, în mod paradoxal, societatea a încercat să se restructureze politic în jurul unor valori spirituale. Această restructurare avea să ducă în cele din urmă la perioada renașterii odată cu creșterea economiei și înflorirea vieții artistice.

Unul din rezultatele diviziunii politice în zona apuseană a imperiului (putem spune deja a creștinătății), a fost diversitatea repertoriului de forme artistice care nu ar fi fost posibilă într-un imperiu roman unit. Al doilea rezultat a fost necesitatea unor edificii de dimensiuni mult mai mari pentru evenimentele religioase capabile să adune mulțimi mai mari .

În zona reprezentării, această tendință de centrare a societății în jurul unor valori religioase a dus și la o schimbare de reprezentare, slăbind reprezentarea naturală a spațiului și obiectelor, dispariția reprezentării nudității. Efectul acestor dezvoltări a s-a caracterizat și printr-o expansiune a culturii romane la marginea imperiului ca o formă de colonizare și în absorbția zonelor periferale într-o cultură de bază extinsă.

Accentul pe credință și transcendența axată pe viața interioară a deschis calea spre explorări artistice importante ale experienței umane neatinse până atunci de arta eleno-romană orientată vizual. Forme, modele și relații între culori, fie luate din natură, fie abstracte au devenit de importanță extremă ca vehicul pentru sentimente și imaginație.

În timpul perioadei creștine timpurii, formele de reprezentare se schimbă, apare în arhitectură o clădire cu o funcțiune nouă, destinată slujbelor religioase, biserica, prima recunoscută ca atare fiind cea din Siria de la Dura-Europos, cu picturi modeste, din 231. Sunt menționate multe altele prezente în imperiul roman înainte de persecuțiile lui Dioclețian, potrivit lui Eusebiu din Cezareea, un preot și istoric creștin.

Al doilea tip de structură este martyria, construită de obicei pe mormântul unui martir, sau comemorând un martir, primele structuri datând din anul 200, (posibil 165) cum este cea a Sfântului Petru din Roma.

Cimitirele subterane ale primilor creștini, catacombele, au fost primele locuri în care au apărut frescele, primele forme de artă figurativă, picturi pe pereți (îndeosebi pe tavane), printre primele cunoscute fiind cimitirul Priscilla din Roma, probabil din secolul II.

Mozaicul a fost folosit pentru ornamentație, cu menținea notabilă a folosirii celor pe bază de sticlă colorată ceea ce a dus la o paletă de culori ce a deschis un univers întreg pentru exprimarea artistică. Un exemplu al acestor realizări artistice creștine timpurii este biserica  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Salonic. Interiorul clădirii este înfrumusețat cu un mozaic de o calitate excepțională, parte din el păstrându-se până astăzi.

În afară de arta decorativă, un domeniu important pentru pictură au fost manuscrisele anluminate (ilustrate), care erau singurele forme de cărți executate în Europa până în secolul 15. Meritul principal al mănăstirilor este că prin copierea și răspândirea manuscriselor, au contribuit la prezervarea culturii, remarcabil fiind că au fost copiate și păstrate atât texte creștine cât și necreștine sau texte antice.

Sculptura cunoaște o îndepărtare de la stilul monumental și nu s-au păstrat foarte multe din acea perioadă. Mai prezentă a fost miniatura și basorelieful Junius Bassus.

Stilul bizantin s-a răspândit prin realizările artiștilor greci prin întreg teritoriul roman din Rusia până în Sicilia.

Linia de separație dintre politic și religie a căzut în timpul împăratului Constantin, iar imperiul roman de răsărit a găsit resursele de unitate socială pentru a supraviețui pentru mai mult de 1000 de ani până la căderea Constantipoleului în 1453.

Civilizația bizantină a fost mult mai originală și mai creativă decât se crede. Bisericile sale cu domuri întrec templul clasic și catedrala gotică în originalitate și îndrăzneală, în timp ce mozaicurile rivalizează cu sculptura clasică și pictura renascentistă ca formă supremă de artă. În mare parte, civilizația bizantină rămâne creația orașului Constantinopol, de unde a pornit.

Această civilizație devine cheia dezvoltării lumii medievale, în concurență cu islamul și vestul latin. Punctul de plecare l-a constituit transformarea lumii clasice și pregătirea Evului Mediu, fază în care civilizația bizantină a jucat un rol crucial, având în vedere și locația strategică în care se afla.

Civilizația bizantină este cheia dezvoltării întregii lumi medievale, căci a găsit unitate în loc de diviziune. Punctul de start a fost transformarea lumii clasice ce a pregătit drumul către Evul Mediu. Bizanțul a fost creuzetul și, prin urmare, dezvoltarea lui a fost crucială.

Considerată cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este o mare realizare arhitecturală, în arhitectura și ornamentația creștină arhaică, iar prin dimensiunile și decorația de excepție a avut menirea să transmită timpului său și posterității puterea Imperiului roman de Răsărit și a împăratului său preacredincios. Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în acea parte de lume unde el s-a născut, un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol.