ID Plate

Photography

Fotografie de eveniment

  • Contact
  • |
  • Despre mine
  • |
  • Galerii
  • |
  • Acasă
DSC_2543

Arta

Nimic nu pare mai complex ca fotografia de eveniment. Trebuie sa stăpânești arta portretului dar si fotografiei de grup, detaliile iți cer un ochi format pentru macrofotografie și trebuie să știi cum să surprinzi peisagistica sau arhitectura.

”Am devenit brusc conștient de importanța acestui ritual de trecere care este nunta și care marcheaza ciclurile vieții unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziție sociala la alta. Cel care trece printr-un astfel de ritual este susținut și sprijinit de către cei din jur pentru a face față probelor și pentru a trece prin fazele clar stabilite ale unui astfel de proces. Cunoscut și respectat, ritualul de trecere este prilej de sărbătoare și este văzut ca un reper in viața comunității si mai ales a individului” este de părere artistul.

Artistul

Fotografia de eveniment a apărut ca o provocare, o ocazie de a împinge limitele fotografului si artei sale. Un mod de lucru dimanic și emoțional, cu ritmuri lente sau sufocante, decizii rapide, răsturnări de situații și simțiri delicate. Nimic mai potrivit pentru el.

Stilul fotografului Liviu Rotariu se circumscrie tendinței actuale fotojurnalistice, dar nu se sfiește să o încalce când nu se potrivește cu credința sa. ”Stilul meu deviază de la definiția de fotojurnalism spre fashion și portretistică. Mi se pare stupid să susții ca subiectul trebuie surprins așa cum este el. Mireasa nu se străduie atât cu rochia, machiajul și coafura ca să arate absolut banal în ziua la care a visat atât. Ea are nevoie de îndrumare, de poziții alese cu grijă și de o lumină favorabilă ca să arate cât mai bine”.

Misiunea

”Sunt onorat când cineva mă alege pentru a păși împreună în lumina acestei zile, de o asemenea importanță. Mă simt în cortegiul unor personaje regale, mai aproape decât oricine altcineva de ceea ce simt sau trăiesc personajele principale ale evenimetului”, mai spune el.

All rights reserved.